Iubire cu sonorităţi dramatice
Picură acid zădărnicii
ce rod lent carnea idealurilor
un dor de a mă depăşi
de a diseca iubirea
pentru a-i înţelege absurdul
se rupe la nesfârşit
până atinge punctul
ce concentrează energii imense
mi-am expulzat negativitatea
în frumuseţea ta fragilă
ai plâns
şi în gura ta ţipau
regrete descendente
mi-ai spus că mă înşel
că te-am creat o alta diferită
locuind într-un râs perfid
o clonă a umbrelor abstracte
ce făceau comerţ cu erorile
din vintrele minţii
fetiţa cu păr buclat
ţi se scurgea pe piele
sub forma lacrimilor ingenui
îmi simţeam răbdarea matusalemică
cum se sfărâmiţa într-o grabă intolerantă
de a-mi extrage iubirea din tine
şi de a-i da sonorităţi dramatice
bonom, un gând ascendent
mi-a cizelat materia dură a inconsecvenţei
şi altul, tolerant mi-a curăţat umbrele de negru
regretul ca o ispită albă
mi-a colonizat rigiditatea
cu emoţii iridescente
desfăşurate într-un zbucium rafinat
curajul a azvârlit temerile ilogice
obeze de sedentarism
în genunea prin care mişunau obsesiile morbide
gândurile ce scrâşnesc lovite între ele
le-am înlocuit cu puterea raţiunii purificatoare
şi totuşi stresul ca o angoasă inexplicabilă
mă întreabă secundă cu secundă
dacă mă mulţumesc cu mine însumi
sau prefer să mă divid
până la pierderea individualităţii.
Răzvan Rachieriu
